Cu o rată de distribuție de o treime din câștig, Libra Internet Bank, ce are listate 3 emisiuni de obligațiuni corporative la BVB, vine cu repartizări de cash către acționari.
Potrivit portalului EUobserver, Trezoreria Statelor Unite a avertizat RBI că riscă să fie eliminată din sistemul financiar american dacă va continua să opereze în Federația Rusă, ajutând astfel, potrivit Washingtonului, armata rusă.
Titluri obligatare denominate în euro emise de Consiliul Județean Cluj în valoare de 76 milioane euro vor fi listate în această săptămână la cota BVB.
Raiffeisen Bank va închide Aedificium Banca pentru Locuințe, după ce va obține aprobările de la BNR. Banca pentru Locuințe din România a grupului austriac și-a redus puternic operațiunile în ultimii ani de după decizia Curții de Conturi privind prima de stat în sistemul de economisire-creditare.
Consiliul Județean Cluj confirmă că a încheiat procedura de desemnare a câștigătorului contractului de achiziție publică „Servicii financiare în legătură cu emiterea și vânzarea pe piața primară de obligațiuni ale Județului Cluj, în valoare de 75,7 milioane euro, prin plasament privat”.
În a 2-a parte a acestei luni, Consiliul Județean Cluj inițiază un plasament privat pentru titluri obligatare denominate în euro cu maturitate de 10 ani și a selectat intermediarii operațiunii.
Banca pentru locuințe a Raiffeisen a obținut o decizie favorabilă de la Curtea de Apel București în litigiul cu Guvernul privind plata dobânzilor și penalităților de 151 de milioane de lei izvorâte din dosarul primei de stat.
Guvernul a cerut Băncii pentru Locuințe a Raiffeisen să plătească penalitățile de 151 de milioane de lei în 30 de zile în urma deciziei Curții de Conturi privind prima de stat. Raiffeisen a obținut însă suspendarea plăților la aceeași instanță unde cererea BCR pe aceeași speță a fost respinsă. Grupul austriac continuă să reducă activitatea Băncii pentru Locuințe, care a fost lăsată fără aproape toate creditele.
Raiffeisen Bank reduce capitalul social al Aedificium Banca pentru Locuințe cu 61%, ca urmare a pierderilor operaționale din ultimii ani, venite în special din implementarea deciziei Curții de Conturi, care a găsit mai multe nereguli la acordarea primei de stat clienților. Raiffeisen a plătit în acest an statului despăgubiri de circa 114 milioane de lei.
Raiffeisen Bank a încheiat anul 2021 cu un profit net de 788 milioane de lei (160 milioane euro), peste nivelul înregistrat în anul 2020, de 644 milioane de lei. Creșterea profitului a fost de 22%, în comparație cu anul anterior și s-a bazat pe avansul puternic al activității de creditare din 2021, atenția sporită acordată costurilor operaționale și un profil de risc semnificativ îmbunătățit al clienților băncii. Astfel, profitul Raiffeisen Bank revine pe o pantă ascendentă, după ce în 2020 a fost afectat de pandemia COVID-19, înregistrând o scădere cu 17% față de anul 2019.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va garanta până la 65% din împrumuturile acordate de Raiffeisen Bank și Banca Transilvania clienților eligibili, în baza unui acord de împărțire a riscurilor.
Raiffeisen Bank a înregistrat un profit net de 397 milioane de lei în prima jumătate a anului 2021, cu 42% mai mare față de T2 2020.
Raiffeisen Bank a încheiat primul trimestru al anului 2021 cu o performanță financiară bună obținând un profit net de 198 milioane de lei, cu 41% mai mare față de T1 2020 pe fondul unui nivel considerabil mai mic al costului riscului
Raiffeisen Bank a încheiat anul 2020 cu un profit net de 644 milioane de lei, cu 17% mai mic decât în 2019, pe fondul creșterii provizioanelor de risc. Creditarea a avansat cu 5%.
Banca Transilvania, în pofida recomandării Băncii Naționale, va acorda în octombrie agregate de 600,00 milioane lei, alături de distribuție de acțiuni gratuite într-o operațiune de majorare a capitalului social.
Banca Transilvania amână doar pentru octombrie propunerea de dividend, dar o menține în pofida recomandării Băncii Naționale. Acționarii ar urma să aibă încasări agregate de 600,00 milioane lei, alături de distribuție de acțiuni gratuite într-o operațiune de majorare a capitalului social.
Acționarii băncilor sunt chemați de BNR să suporte șocul prefigurat pentru economie al epidemiei de coronavirus. Recomandarea este să nu distribuie dividende și să capitalizeze profiturile pentru anul 2019, în sensul unei strategii promovate și de la nivelul Băncii Centrale Europene. BRD și Raiffeisen Bank nu vor acorda dividende și este de urmărit în ce măsură Banca Transilvania va reveni asupra propunerii inițiale de distribuire a unor dividende însumate de 600 milioane lei. „Este în interesul băncilor să aibă suficient capital”, spune Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale.
“Am primit o solicitare din partea unui client, cu care deja suntem în legătură pentru a identifica cea mai potrivită soluție. Pentru moment, este singurul caz persoană fizică”, a declarat, pentru Profit.ro, Roxana Cristea, Head of Retail Lending la ING Bank.
În pofida unei zile favorabile pentru piețele de acțiuni europene, indicii principali de la Bursa de Valori București au pierdut 0,6%, trași în jos de știrile din economia națională. Acțiunile bancare s-au depreciat aproximativ un procent și jumătate.
Combinatul de aluminiu Alro a atras finanțare de aproximativ 68 milioane dolari de la un sindicat de bănci, pentru acoperirea nevoilor curente ale societății și a capitalului de lucru, precum și pentru investiții viitoare.
Acționarii combinatului de aluminiu Alro au aprobat ieri prelungirea și suplimentarea unei facilități de credit cu un sindicat format din 7 bănci comerciale românești.
Acționarii combinatului de aluminiu Alro au spre aprobare într-o AGA de la jumătatea lunii viitoare prelungirea și suplimentarea unei facilități de credit cu un sindicat format din 7 bănci comerciale românești.
Banca Transilvania a primit avizul Autorității de Supraveghere Financiară pentru emiterea unor obligațiuni cu scadența la 10 ani pentru o sumă de maximum 285 milioane euro, listate la BVB. Luna trecută, acționarii aprobaseră o emisiune de până la 350 milioane euro.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a Băncii Transilvania a aprobat emiterea unor obligațiuni corporative cu scadența la 10 ani pentru o sumă de maximum 350 milioane euro, care urmează să fie listate la BVB.
Noua emisiune de obligațiuni, de 555 milioane lei, pregătită de Primăria Capitalei intră astăzi la Bursa București spre tranzacționare, Profit.ro anunțând, luna trecută, că trei bănci și-au unit forțele pentru intermedierea operațiunii, respectiv Banca Comercială Română, BRD și Raiffeisen Bank. În cursă a fost și asocierea BT Capital Partners-Banca Transilvania.